Când se schimbă pensiile din România, în mod oficial. Detaliile noii legi pentru pensionari, de la Comisia Europeană
Deja de câteva luni, pensionarii români sunt asaltați cu variante și scenarii legate de modificările pe care ar urma să le sufere pensiile din țara noastră. Din păcate, dincolo de promisiuni de la vârfurile administrației de la București, viitorul celor mai vulnerabili dintre cetățenii României continuă să fie destul de încețoșat.
Din cauza angajamentelor pe care țara noastră și le-a asumat în fața administrație de la Bruxelles, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, o mare parte din reforma pensiilor autohtone se realizează cu acordul Comisiei Europene. Partea bună este cea mai recentă inițiativă legislativă tocmai a primit aprobarea Uniunii, probabil cel mai important pas spre materializarea schimbărilor care ar trebui, într-un final, să elimine inechitățile din sistemul autohton de pensii de stat și, mai ales, pensii speciale.
Cine desființează pensiile speciale din România
După ce Comisia Europeană și-a exprimat opinia cu privire la reforma pensiilor speciale, rămâne ca Ministerul Justiției să și transpună în realitatea modificările legislative. Având în vedere că magistrații reprezintă cea mai numeroasă categorie de pensionari privilegiați, cade în sarcina ministerului să facă schimbările. Pe marginea acestui subiect, în această săptămână, Marcel Ciolacu a făcut mai multe afirmații și a transmis un mesaj Justiției din România.
Partea bună este că premierul este optimist că lucrurile se vor întâmpla în viitorul apropiat. „Au trimis care este părerea dânşilor (reprezentanţii Comisiei Europene – n.r.) şi în acest moment Ministerul Justiţiei urmează să înainteze modificările la legea pensiilor, în concordanţă cu decizia CCR”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Când se schimbă legea pensiilor în România
Liderul PSD și-a exprimat speranța că modificările la legea pensiilor vor fi listate până la 1 noiembrie în Monitorul Oficial. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, țara noastră riscă să fie sancționată de Comisia Europeană și vom pierde 1,4 miliarde de euro, bani care, printre altele, ar trebui să fie transpuse în proiecte importante de infrastructură de pe meleaguri mioritice.
Deși reforma sistemului de pensii este o miză mai veche pentru autoritățile de la București, în frunte cu desființarea sau impozitarea pensiilor speciale, niciodată nu a existat o miză atât de clară dacă lucrurile vor mai întârzia. Din păcate, decizia finală stă în spatele Curții Constituționale a României și de intenția oficialilor din justiție de a se alinia sau nu la standardele europene.
Partea bună este că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, am avea parte de mai multă transparență și echitate în sistemul de pensii autohton. Partea proastă este că procurorii și judecătorii nu ar mai avea pensii de zeci de mii de lei în fiecare lună, iar recipienți ai pensiilor speciale se află în CCR.